Consiliere profesională / în carieră / pentru dezvoltarea personală a angajaților
Consilierea profesională a angajaților reprezintă ansamblul acţiunilor opţionale şi consultative realizate prin modalităţi pedagogice, psihopedagogice generale şi speciale, subordonate, din punctul de vedere al conţinutului, dimensiunii tehnologice/aplicative a educaţiei.
Scopul fundamental al consilierii profesionale este asigurarea unei funcţionări optime a individului sau grupului, scop care se poate atinge prin împlinirea obiectivelor consilierii: identificarea de interese profesionale, formarea viziunii profesionale, sprijinirea dezvoltării planului de carieră, dezvoltare personală prin lucrul în echipă, abordarea leadership.
Consilierea profesională a angajatului este tipul de îndrumare în vederea continuării studiilor de licenţă, aprofundării studiilor după licenţă prin parcurgerea unui program de master şi apoi, chiar de doctorat în domeniu, alegerii unei forme de învăţământ potrivit nivelului de pregătire atins anterior şi, mai ales, potrivit aptitudinilor, intereselor profesionale şi personalităţii lui. Foarte importantă este îndrumarea angajatului, viitor absolvent, în ocuparea unui loc de muncă pe piaţa muncii. Nivelul cunoştinţelor şi al deprinderilor poate fi cunoscut prin examene şi probe profesionale. La acestea se adaugă diagnosticul psihologic, psihopedagogic stabilit de specialist prin aplicarea unor teste psihologice: teste de aptitudini, teste (chestionare) de interese profesionale, teste şi chestionare de personalitate. În urma evaluării, angajatului i se fac recomandări privind continuarea educaţiei, i se oferă informaţii despre programe de studii superioare, care corespund cerinţelor sale educaţionale, despre condiţiile de acces la aceste programe (exemplul unui master în domeniu) şi despre formalităţiile ce trebuie îndeplinite în acest scop.
Se poate spune că o informare asupra principiilor care guvernează piaţa muncii, despre situaţia privind perspectivele reale de angajare, despre posibilităţile profesionale oferite de un anumit nivel de educaţie reprezintă un demers util încă din perioada studiilor. Prin consilierea profesională acordată angajaților se urmăreşte creşterea încrederii acestora în forţele proprii şi în capacitatea lor de a alege o aprofundare a studiilor, de a căuta un loc de muncă pe piaţa muncii şi de a se angaja mai usor într-un job.
Alegerea profesiei reprezintă o expresie a personalităţii; inventarele de interes sunt inventare de personalitate; membrii aceluiaşi domeniu de activitate au personalităţi similare, precum şi istorii similare ale dezvoltării personalităţii; indivizii unui grup vocaţional, având personalităţi similare, vor răspunde, în multe situaţii şi la multe probleme, în mod similar, punându-şi amprenta asupra mediului instituţional, dându-i acestuia anumite caracteristici; satisfacţia profesională, stabilitatea şi realizarea în profesie depind de congruenţa dintre propria personalitate şi mediul în care munceşte sau va munci.
O SLUJBĂ, DAR NU UNA OARECARE
A merge în fața angajatorilor pentru a-i convinge să vă angajeze este un demers absolut necesar. Considerați că atunci când căutați o slujbă este bine să acceptați primul loc de muncă ivit, fără să știți cu adevărat ce căutați?
Acest ghid a fost conceput pentru:
- A face bilanțul despre abilitățile, calitățile dumneavoastră;
- A vă mări șansele pentru a-i interesa pe angajatori.
Identificarea abilităților, a calităților, vă permite să:
- Căutați în mod eficient;
- Demarați o căutare dinamică;
- Să scrieți clar CV-ul și scrisorile de intenție și să vă puneți în valoare la interviu.
Acest ghid vă propune:
- Să faceți bilanțul și să vă măriți șansele de a-l interesa pe angajator;
- Să stabiliți un inventar complet al abilităților și al calităților dumneavoastră;
- Să definiți tipurile de job care să corespundă cel mai bine capacităților dumneavoastră;
- Să dezvoltați argumente solide pentru a vă susține candidatura.
Urmăriți acest ghid, pagină cu pagină, și veți găsi în el informații și sfaturi pentru a face o listă a competențelor și a specializărilor dumneavoastră. Veți putea, astfel, să vă definiți obiectivele căutării.
Puteți alege să utilizați acest ghid în funcție de prioritățile dumneavoastră.
Această lucrare este completată cu exerciții și cu o grilă de evaluare și are următorul cuprins:
- Ce caută angajatorii?
- Cum ne identificăm abilitățile și calitățile?
- Greșeli de evitat
- Cele șapte Reguli de Aur
- Treceți la acțiune!
- înainte să vă analizați inventarul
- Ce este esențial de reținut
- Grila de evaluare
- Rezultatele evaluării dumneavoastră
Ce caută angajatorii?
Firmele nu caută niciodată pe cineva care să corespundă unei simple denumiri de loc de muncă: „secretar”, „coordonator de lucrări”, „vânzător”, „informatician”, „bucătar” etc.
Aceste locuri de muncă sau meserii au caracteristici bine definite în funcție de:
- Activitatea exactă a firmei;
- Mărimea sa;
- Organizarea sa internă;
- Clienții săi etc.
Adesea, firmele cer o diplomă sau o calificare pentru a fi sigure de un minimum de cunoștințe teoretice și de abilități concrete pentru locul de muncă ofertat.
Uneori, firmele cer o experiență de o anumită durată pentru a fi sigure de capacitățile dumneavoastră pentru practicarea unei meserii, din toate punctele de vedere.
Dar aceste precauții nu sunt suficiente.
O diplomă garantează un anumit nivel de studii și aptitudini, dar mai rămân întrebări de pus:
- Ce știe cu adevărat persoana deținătoare de diplomă?
- S-a specializat?
- Unde a făcut stagii practice?
- Ce plus de performanță i-au adus acestea?
O experiență pe un loc de muncă similar dovedește că persoana a fost considerată ca fiind aptă să ocupe acest post, dar iarăși există întrebări:
- Cum s-a descurcat acolo?
- De cine depindea sau pe cine coordona ?
- Care îi erau sarcinile exacte?
- Ce dificultăți a întâmpinat ?
- Ce rezultate a obținut?
Răspunsul la toate aceste întrebări permite angajatorului să distingă un candidat de un altul. Cu toate că două posturi pot părea similare, ele se pot dovedi foarte diferite, în funcție de firmă, de activitatea sa, de organizarea sa, dar și de persoana care ocupă acest post.
În general, firmele caută:
- Cunoștințe și pregătire teoretice;
- Abilități, competențe practice;
- Calități umane;
- Preferințe, motivații.
Angajatorul recrutează o persoană cu toate aptitudinile sale, cu experiența sa de viață, cu defectele și calitățile sale, cu trăsăturile de caracter și cultura sa proprie.
Este, deci, important pentru el:
- Să știe cu cine va lucra;
- Să cunoască în detaliu competențele și abilitățile dumneavoastră.
Cum ne identificăm abilitățile și calitățile?
Atu-urile dumneavoastră sunt:
- Totalitatea cunoștințelor dumneavoastră, ceea ce ați învățat:
- Pe parcursul formării inițiale, la școală, universitate dar și în formarea continuă;
- Practicând o meserie (chiar și în timpul stagiului);
- În afara vieții dumneavoastră profesionale, ca autodidact.
Experiența practică a unei meserii, a unei funcții:
- Ceea ce știți să faceți de unul singur;
- Ce evenimente și activități v-au influențat în mod deosebit în practicarea unei profesii;
- Ceea ce știți să faceți împreună cu ceilalți, în echipă.
Toate aptitudinile sau calitățile necesare pentru un anumit loc de muncă:
- Comportament, atitudine, reacții în anumite situații de stres etc.
Pentru a le identifica, iată câteva repere simple despre:
- Experiența dumneavoastră profesională – Notați, pentru fiecare angajator, chiar și în caz de stagiu de scurtă durată, toate sarcinile care v-au fost date.
- Pregătirea dumneavoastră – Inventariați tot ce ați învățat în timpul studiilor: materiile predate, tematicile cursurilor și subiectele lucrărilor dumneavoastră individuale.
- Activitățile extraprofesionale – Viață asociativă, sport, timp liber. Faceți lista cu activitățile dumneavoastră, însoțită de cea a calităților solicitate pentru a le exersa.
În acest stadiu, nu vă faceți griji în legătură cu ceea ce vă poate fi util în viața profesională. Notați tot ceea ce știți să faceți, fără să vă cenzurați.
Câteva subtilități pentru a vă veni în ajutor:
Utilizați verbe de acțiune precum:
- „a rezolva..”
- „a construi…”
- „a pregăti…”
- „a repara…”
- „a organiza…”
- „a modifica…”
- „a conduce…”
- „a servi…”
- „a înregistra…”
Cereți sfatul mai multor foști colegi sau unor persoane care au o activitate similară cu cea a dumneavoastră (profesională sau extraprofesională).
- Aceste persoane pot întocmi lista cu sarcini, competențe și abilități care corespund activității vizate.
- Pentru a vă ghida, mergeți la rubrica „Ce este esențial de reținut”.
Cum utilizăm informațiile adunate?
Reluând lista dumneavoastră de verbe, de activități, de cunoștințe, căutați în ce meserii, după părerea dumneavoastră, firmele au nevoie:
- De capacitățile dumneavoastră;
- De cunoștințele dumneavoastră;
- De calitățile dumneavoastră.
Cereți-le celor apropiați părerea: la ce meserii (profesii) se gândesc ei citindu-vă lista? Ce tip de societăți au nevoie de aceste abilități, de aceste calități?
Ei se vor gândi, poate, și la slujbe care nu v-au trecut prin minte.
Greșeli de evitat:
- Să confundați o diplomă cu o calificare sau o abilitate. O experiență reușită este uneori mai utilă decât o diplomă sau o calificare. în cazul unei diplome, abilitățile sau stilul de viață care îi sunt asociate pot face toată diferența, deoarece sunt mai multe feluri de a practica o meserie;
- Să fiți prea vag, scriind de exemplu: „M-am ocupat de facturi”, „Responsabilități de întreținere”, „Gestiune de stoc” etc;
- Să neglijați slujbele pe care le considerați neesențiale, „contractele punctuale”, „contractele de scurtă durată”;
- Să notați doar abilitățile „profesionale”;
- Să uitați că vă raportați la ceilalți.
Ceea ce contează este să notați în ce cadru ați avut de executat o anumită sarcină: singur sau în echipă? Sub responsabilitatea unui șef? Cu parteneri de lucru? Coordonând munca altor persoane?
Cele șapte Reguli de Aur:
- Acordați-vă timp ca să detaliați totul. Faceți în scris inventarul abilităților și calităților dumneavoastră;
- Nu lăsați nimic deoparte: orice experiență, chiar și de scurtă durată, v-a cerut și adus un plus de îndemânare, anumite aptitudini noi;
- Notați sarcini precise și nu activități profesionale, nume de meserii sau denumiri de funcții;
- Descrieți experiențele dumneavoastră extraprofesionale: ele pot reprezenta uneori abilități sau calități mai interesante decât experiențele acumulate în practicarea unei meserii;
- Nu neglijați elementele care vă par ca fiind cele mai evidente: ele nu sunt neapărat la fel și pentru ceilalți;
- Reflectați apoi serios și la alt gen de locuri de muncă decât cele la care vă gândeați;
- Nu ezitați să cereți părerea altor persoane: prieteni, cunoștințe, foști colegi.
Să căutați o slujbă, înseamnă să căutați firmele în care vă puteți exersa abilitățile și calitățile:
- Chiar și un începător poate avea numeroase abilități și calități: lucrări personale sau cunoștințe dobândite în timpul stagiilor etc;
- persoană care a ocupat posturi diverse, în sectoare diferite, a acumulat cu siguranță abilități care îl pot interesa pe un angajator;
- Puteți, de asemenea, să dobândiți abilități în afara școlii și a serviciului: ele pot fi utilizate la un anumit loc de muncă;
- Nu va trebui, deci, să căutați „orice fel de” loc de muncă, ci pe cel pentru care veți utiliza într-adevăr toate abilitățile și calitățile dumneavoastră specifice.